Pozografiile lu moa

[Don Omar]

Aşea după cum vă spuneam, Moş Crăciun, vorba bancului*, n-a mai aşteptat Crăciunu şi mea adus ca cado în mijlocu verii, un aparat de pozografiat. Evident, ca orce om care se respectă, am făcut multe teste (nu mă refer la pişatul ăla de user). Mi-a ieşit destul de multe porcherii, minus cel puţin cinci, adică ilustraţiile de mai jos:

în ordinea numerelor dupe trico avem:



una bucată răţujcă plactesc




trei paşi la stânga de Chicago sub teroare.




un porunbel




scroafa




porcu


* bancu:
vine mama lu Bulă prin iulie cu un brad de crăciun, la care ăsta ontreabă:
- ce faci, mamă, eşti nebună, pom de crăciun în mijlocul verii?
la care măsa răspunde:
- păi, mă, bulă, mă gândeam că la canceru tău nu mai prinzi crăciuni şam vrut săţ fac acum bradu.

bine, nam cancer, da am primit cado de crăciun de la moş crăciun.

[Don Omar]

casă nu pixdesc cine jtie ce treduri, bag aici capodoperele mele de artă din ultimele zile. lorli. în ordinea numerelor dupe trico:


1: taverna la mine.




2: o mămăligă şi doi peşti.




3: una bucată castron und zalata (cicăn lingură sar vedea muoaca mea; to cei posibil).




4: ca la 2 plus mujdei.




5: după cea trecut turcii.




6: asta a mai rămas din poza 4.




7: o, daaaaaaaaaaaaaaaaaaa.




8: încăm ploon gură cu găleata. da mae câteva treburi dalea, aşa că avantaj eo.




9: aparaenţele înşeală. în farfuria aia numa e nimic, corect, da nu trebe să vedeţ chear totu.

[Don Omar]

camaşea arată brăduţu meu.

[Don Omar]

aşea cum vă spusei mai pe la prânz, la mine în cartier s-a dăjchis o fântână arteziană. e fe frumoasă:

[Don Omar]

datorită meseriei, de-a lungul vieţii am făcut destule reportaje. la cimitir, însă, e prima dată când fac aşa ceva, deci vă rog să-mi scuzaţi stângăciile sau exprimarea ciudată.

azi am fost la Cimitirul Erorilor din Bucureşti. fusesem şi luni, în ziua când a murit fostul meu coleg de liceu, Radu Alexandru Ionescu, dar uitasem cardul de la aparatul de fotografiat la încărcat şi mi-am promis că o să revin. şi am revenit. ca de fiecare dată când îmi îndrept paşii spre acel loc, am inima strânsă. nu ştiu de ce.

nu l-am cunoscut prea bine pe Radu (al doilea paragraf). eram doi colegi de liceu şi cam atât. ne salutam uneori, altă dată schimbam câteva vorbe. o singură dată am stat mai mult de vorbă, într-una din pauzele mari. era trist, foarte trist, dar nu a vrut să-mi spună motivul. după mulţi ani, am văzut filmul Decreţeii (de la minutul 7:15 şi continuă aici). poate că de asta era trist, nu ştiu. nu am aflat niciodată.


în decembrie îi vedeam la televizor ca o masă compactă de oameni. acum sunt "aliniaţi". de departe, toţi sunt la fel.




la unele morminte nici măcar nu a fost dată zăpada de pe dala de marmură, dar la altele rudele celor dispăruţi vin şi aduc o floare sau aprind o lumânare.




moartea nu a ţinut cont de statutul celor care au ieşit în stradă. i-a luat chiar şi pe preoţi...




... în schimb, autorităţile au avut o modalitate prin care i-a "selectat" pe cei dispăruţi: unii au pe cruce brasarde tricolore, alţii o coroniţă.




se poate despre aviatori că au căzut la datorie?




mormântul lui Radu. din spate...




...şi din faţă




cei care nu l-au cunoscut, află despre Radu că a fost un elev, născut pe 14 iunie 1972 şi decedat pe 21 decembrie 1989.




nu ştiu cine a scris poezia, dar de fiecare dată când o citesc mi se pune un nod în gât.





acum vreo doi ani am aflat că Radu ar fi fost primul care a murit în Revoluţie la Bucureşti. de atunci mă duc la cimitir şi pe 14 iunie. pe un alt mormânt, însă, am văzut că primul care ar fi murit în Bucureşti ar fi fost un rocker. azi, însă, am văzut filmul ăsta (unele imagini sunt foarte dure) şi m-am lămurit.



Dormi în pace, RADU!

[Don Omar]

am aflat de ce n-a mai ajuns anu ăsta moş crăciun pela mine:

[Don Omar]

am aprins şi o lumânare. că aşa mi se pare creştineşte, nu ca să am cu ce să mă laud:







gaga, să zici cum să facem săţ dau pozele la dimensiunile mai mari.

[Don Omar]

deci ce face un om care mănâncă ponderat de crăciun, tip 5 friptane, 7 cârnaţ, 4 caltaboşi şi 10 sarmale la fiecare din cele 5 mese zilnice? sapucă de regim, nu? corect. şi ce regim poate fi m-ai indicat decât doo bucăţ de sarailie? păi doo bucăţ de sarailie cu gem de vişine deasupra, indubitabil.

deci se pozografiază cele doo bucăţ de sarailie primite cado, casă navem vorbe la proces.




se pune ulterior şi dupe pe farfurie. se scoate din frigider borcanu cu dulciaţă de vişine şi se face o poză de sus, casă nu să vede că mae dulciaţă doar în partea de jos a borcanului (deci nu pe fund).




se pune oleacă de dulciaţă pe cele doo bucăţ de sarailie, cât să leacopere ân totalitate.




se servejte cât mai iute.

pies: pentru cam fost fe harnic, nam mai apucat să pozografiez farfuria dupe ce numai era sarailiile pe ia, cam spălato.

[Don Omar]

ânainte:




şi dupe:




laomomendat eram aşea:

[Don Omar]

cum po-ţi să fy atât de rău la suflet să sinucizi aşea ceva?

[Don Omar]

fotoreportaj de la finala cupei româniei la ochiei pe gheaţă (sprafaţa aea unde se juoacă şi curlingu), ân care Sport Club Miercurea Ciuc a ânvins pe mue ştoia cu 4-2 (2-1, 1-1, 1-0).

învingătorii salutând salutând fanii




hozo, căpitanul de la echipa învingătoare, primind trofeul...




...care trece pe la fiecare jucător de la Sport Club Miercurea Ciuc




unii se bucură, alţii fac şi ei ce poc (o eau prin gurăn cazu de faţă)




poză de grup




hajra, hajra, szereda!




gagicile, iam înşirat pe toţ. nus în pelea goală, da zic că puteţ să vă fac-eţ o ideie, chear ma-i multe (mi s-a comunicat în sexu ăsta că al treilea, al cincilea şi al optulea din stânga la dreapta merg câteva ture)

[Don Omar]

Care az am avut treabă undeva. Şi casa jung mai iute, mam gândit să eau tapsiuu, dela ftiatr masca din bucurejtii noi până la clădirea vodafone de la piaţa şarl de gol. Găsex în staţia de tapsiuri un tapsiu de la pelicanu. Şofioru dormea de rupea banchetan doo. Meam zis: „ofy omu obosit, ce poate fi aşea de rău?!”. Pentru el nu a fost nimic rău. Pentru el, repet.

Mă sui ân tapsiu şi zic unde vreau sajung. Din esperienţa mea de pieton, cel mai iute traseu e jiului – dreapta spre casa scânteii – tot ânainte pân la arcu de triumf – stânga pe parmezan s-au cum so numi strada şi aia e. Pornejte şofioru motoru, iese cu juma de maşinăn stradă şi laomomendat zice:
- Vai ce murdară ie oglinda.

Drept care a dăjchis geamu, şi sa apucat săj şteargă oglinda retrovizoare. Aşea cum era, cum maşina proptită dea cur mezişu. Nu vreau să ştiu câte pli şea loat de la ceilanţi participanţi la trafic. Plecăm şi după fo 50-60 de metrii cel aud pe şofior?
- O lom pe jiului?

Acu ce săi spun? Să meargă nainte până dă de podu grant, dupe aia să caută autostrada bucurejt – pitejt, iar după ceajungen oraşu lu Dobrin să continue pe ruta Curtea de Argeş – Bâlea Lac (pe Transfăgărăşean) – Sibiu – Sebeş – Alba Iulia – Zlatna – Câmpeni – Arieşeni (pe Valea Arieşului) – Beiuş – Oradea, iar acolo să mă lase la aeroport, casă eau io avionu pân la otopeni şi deacolo orce taxi casă mă ducă undeam nefoe? Era prea conplicat şi sigur nar fin ţeles. Aşea cam aprobat pozitiv.

Tresă recunosc că şofioru avea un stil fe propriu dea conduce. Ân sexu că la singuru semafor dupe soseaua Jiului a avut loc nejte cheztii suspecte. Când a apărut la horizont era pe roşu. Moment ân care şofioru a călcat acceleraţia. Da a călcato, frate, nu glumă. Eram cu capu lipit de tetieră. Şi sa făcut verde. Aşea că driveru a pus o frână de era să pup parbrizu.

Mi sa pus capsa şi lam ântrebat:
– Ce faci, domne?
– A, păi dacă tot âl prindem pe verde, la ce să ne m-ai grăbim?
Tresă recunosc că era un mod interesant dea privi problema. La fel sa repetat istoria şi la semafoarele dupe şoşeaua care dăn Peaţa Scânteii, da cu frâne mai domoale. E, şi când crede-am cam scăpat de calvar, de fabt dabean cepea iureşu.

Şofiorii bănuiesc că ştie că dela casa scânteii la arcu de triumf e trei culoare de mers: unu numa pentru dus, unu numa pentru ntors şi unu mixt. Deci şofioru de taxi avea doo variante: fie să meargă pe culoaru cu dus, fie pe ăla mixtu, da pe unde se merge spre arcu de triumf.

Plecăm de la semaforu de unde se oprise şi până la scuaru care delimita culoarele de mers e fo 50-60 de metry. E drept, şofioru sendrepta fix spre scuaru ăla, da nu eram prea inpacientat, că mă gândeam care tinp să facă cârmă la stânga sau la dreapta. Şi se tot apropia, da âncă mai avea tinp. Până na mai avut tinp. La fo 5 metryi de scuar, omu se gândeşte să frâneze. Fiind mâzgă pe jos, frâna nu a ţinut prea bine, aşea că maşina sa oprit ân bordură.

Deja eream un car de nervi. Am âncercat să mă stăpânesc, şi cu cel mai mare calm din lume de care eream posibil ântreb retoric:
– Cum ai putut, domne, să fa-ci aşea ceva?
– Păi nu eram decis pe unde so eau, iar când mam hotărât era prea târziu şi nam mai avut timp să frânez.
A dat oleacă napoi, dupe care a luato pe sensu numa de dus.

Ajungem la arcu de triumf, ocolejte edificiu, din fericire prin dreapta, şi laomomen dat măntreabă:
– Stânga, nu?
Şi răspund:
– Păi avem altă variantă?
– Nu.
– Atunci de ce mă m-ai ântrebi?
– Păi voiam să mai discutăm.

Am dat a lehamite din mână, uitândumă pe geam. Ân intersecţie la Şarl de gol măntreabă:
– Vă las ân staţie?
Mera să nu se refere la staţia de metro, că era o problemă, deşi nu mar fy mirat să mă ducă pânacolo. I-am răspuns că e ân regulă, dasă mă lase mai âncolo, casă nun cur ce circulaţia. E, nu se referise la staţia de tapsiuri, cum speram, ci la aia de avtobuz, carei mai acana cu fo 50 de metry. Ear „mai âncolo” pentru el ansemnat fix 43 de paşi.


Pies: poza nare nicio treabă cu peripeţiile mele de az, mai ales ca fost făcutăn vară, la universităţii, da nam ştiut unde să postez.

[Don Omar]

trei roşi plus trei ardeii graşii plus juma dă castravete dăla lungu ân plactesc plus uarning fedrus zece măzline decupate (adectelea belite dupe sânbure) plus oce apa plus cam un sfert de conţinut de cutie de porunb plus oleaca de suc de roşi plus ălirăbit sare plus ălirăbit paipăr egal

profil stânga




şi profil dreapta




iar ia ie sormea aia mică:

[Don Omar]

a fost odată ca nicio dată, ântro ţară de numită România, un nene. care nene ntro seară a loat una bucată tigae, a mozolito cu ulei, iar ân trânsa a proptit şase căţei de ustur-oi tăeaţ pătrăţele mici-mici-mici, ca şi ceapa de alfel. tigaea cu toate treburile astea a puso pe un oc. de la aragaz, la foc mic.

dupe care a dăşfăcut o cutie de ciumperci ântregi. zama din cutie a scurson tigae. după cea tăiat cimpercile ântregi mărunt-mărunt, lea pus peste usturoiu und ceapa tăiate mici-micy-mici.

pe alt oc tode la aragaz a aşăzat o oală cu apă şi nejte paste. care anceput să fearbă. şi pe care le amesteca să nu se lipească de uoală. după ce pastele s-a fert, le a dăşertat ântr-o sită tip ciur ca să să scurgă dă apă. tinp în care a pus în aceaj tigae suc de roşi. şi tot amesteca.

laomomendat, brusc şi dintro dată, a deşertat în forţă pastele ântrun vas adânc, peste care a pus conţinutu din tigae. care după aea a pus tigaea la loc pe foc şi ân tigae ă liră bit ulei. în care a zvărlit cei cinci-şease cărnăciori tăeaţ tot mărunt-mărunt. după fo 2-3 minuţele a pus cârnăciori în vasul adânc. şi a amestecat totu. dupe care a ras nejte brânzică peste totu. şi ear a amestecat. şi dupe a mâncat. tot, că este cuminte. veri nais.

poze na făcut, că nu ea trecut prin cap să imortalizeze momentele. ân schinb, a făcut opoză dupe ce s-a spălat pe cap.

[Don Omar]

fiind zioa mea mea de nume, am zis “ai să mă destrăbăl”. şi cum posă mă destrăbăl mai bine? nu, nu cu curve. şi nij să mănbăt. plm, dacă stau dupe voi nu mai ghiciţ niciodată. deci meam făcut paste cu sos a la mine.

deci cum am procedat? am loat mai ântîi 6 căţei de usturoi şi o ceapă, pe care le-am băut. pardon, pe care le-am tăiat fe mărunt. dupe care le-am prăvălit ântr-o tigae ân care pusesem anterior ulei.




dupe, am mărunţit 3 cârnăciori, la fel procedând cu ciumpercile tăiate. am dăşfăcut o cutie de porunb şi toate treburile astea le-am pus peste ceapa şi usturoiu din tigae, cu menţiunea că duoar juma de cutie de porunb. numa conţinutu, nu şi anbalaju.










laomomendat am pus şi suc de roşii, că mea fost lene să fac bulion din pastă de tomate.






capitolul al următorulea a fost dedicat pastelor. le-am scos din pungă, le-am rupt pă din trei, dupe care le-am aşezat ântr-o oală. deci leam rupt pă din trei pe de-a lungul, da voi puteţi săncercaţi şi pe deancircumferinţei. ân cazu ăsta, există riscu să mai mâncaţ paste peste fo 2-3 ani. am pus uoala cu paste la foc pe ocu mare, iar tigaea cu sosu am mutato pe ocu mic mic mic şi am dat focu la minim.

[Don Omar]

dupe ce sa fert, am pus pastelen strecurătoare, care strecurătoare era dejan ghivetă. am dat drumu la apă rece peste paste (uau, ce joc de cuvinte cuul am găsit) şi leam amestecat oleacă, dupe care am lăsat apa să curgă peste aceleaj paste şam deşertat sosun bolu adânc.






antepenultimu pas a fost să pun pastele peste sos. penultimul a fost să rad brânzică deasupra





şi ultimu să amestec toate treburile alea deacolo.

acu se zic? sfatu meu ie să nu vă daţ viteji (ca mine, de ezenplu) dacă nu mîncaţ în bucătărie. adică în sexu că dacă loaţ bolu să vă deplasaţ ân altă încăpere, indicat e saprindeţ ân prealabil luminan camera unde vreţ sajungeţ. nu de alta, da fiind ântuneric se există riscu să văn pedicaţ de mocheta din hol şi să deşertaţ tot conţinutu bolului pă covor.

hai, că mâncare so ma-y găsi prin frigidel, da cine plm seapucă să spele covoru la 10 seara?

[Don Omar]

contrar aparenţelor, nu eo am pus afişu de mai jos pe uşea de la intrarean bloc. nu de alta, da io habitez la un etaj la care mi se cam fâlfâie (nu spui ce) dacă cineva trântejte uşea, că nu saude niciun sgomot ân sexu ăsta.

[Don Omar]

sâncbătă am fost undeva. şi drumu a trecut, culmea, nu pe la airportu din jiurjiu, ci pe la dorobanţi, unde am văzut ceva. şeam zis să fac o poză. şin tinp ce făceam poza, mă gândeam că ori mam prostit în aşea hal âncât numai ştiu în ce an suntem, ori unii ie teribili de idioţi.

[Don Omar]

vineri, 25 iunie, s-a împlinit un an de când a murit michael jackson. şi m-am dus şi eu în parcul herăstrău să-i aduc un omagiu. şi am făcut şi poze.

monumentul din faţă...




...şi din spate




patru citate de-ale lui MJ (care văd că nu se disting prea bine, aşa că o să le bag separat când o să am răbdare)




şase statui




un panou cu sute de poze de-ale fanilor lui MJ, totul alcătuind faţa lui MJ




lumânări şi flori




flori




lumânări




lumânări care alcătuiesc o inimă




şi steaua lui MJ, în variantă herăstrău-eană.

[Don Omar]

şi ultimele doo:


cel mai mare fan alu mj. plm râdea toţi de halul ân care arăta, da el era convins că lumea se extaziază căl vede.




curu uneia de care naveam io loc să fac poze.




ps: plm, crecăn scurt tinp osă putem să punem numa poze dalea de buletin, tip 3x4.